Capitolul 13. Oglinda lui Erised

CAPITOLUL XIII. OGLINDA LUI ERISED

In seara aceea eu si Harry mergeam in coridorul interzis. de mult timp asteptam sa merg acolo! Eu si Harry ne-am luat pelerinele fermecate si am pornit spre locul interzis. Harry lua doua felinare si am inceput sa mergem prin castel. Trebuia sa mergem prin biblioteca. Am auzit acum cateva zile despre Nicolas Flamel si vroiam sa aflu cine e. Asa ca eu si Harry ne-am oprit la sectiunea de carti interzise. Biblioteca era cufundata in intuneric si totul parea foarte straniu. Felinarele noastre parca pluteau in aer, desi simteam ca il tin cu mana dreapta privelistea imi dadea fiori.

Sectorul interzis era in fundul bibliotecii. Am pasit cu grija peste firul care separa aceste carti de restul bibliotacii, am observat ca Harry ridica felinarul ca sa poata citi titlurile. Exact asta am facut si eu.

Erau scrise cu litere aurii, cojite pe alocuri, cu semne ciudate, in limbi pe care nu le inteleg. Unele carti nu aveau nici un titlu. O carte avea pe coperta o dunga stranie, care parea o urma de sange. Mi se facu parul maciuca. Poate ca mi se parea, poate ca nu, dar parca auzeam un murmur venind din carti, ca si cum ar fi stiut ca intrase cineva care nu avea voie sa fie acolo.

Trebuia sa incep de indeva. Am pus felinarul pe podea si am cautat o carte care sa imi spuna ceva, pe randul cel mai de jos. Un volum mare, negru cu argintiu, imi lua ochii pe data. L-am scos din raft cu multa dificultate, deoarece era foarte greu, l-am pus pe jos si l-am deschis.

Un tipat infiorator iesi din carte. Am inchis-o repede, dar tipatul nu inceta , un vaiet sfasietor, pe note inalte, fara intrerupere. M-am dat speriata inapoi iar Harry lua carte si o puse in raft. Venii spre mine si isi dadu pelerina jos. MA lua in brate si ma linisti. Eu tot in stare de soc eram. Am stat asa cateva minute iar dupa aceea mi-a dat drumul.

-Eesti OK?

-Da, m-am speriat doar. E OK. Hai sa cautam.

-Bine.

Am auzit pasi pe corisor. Am luat pelerina si l-am acoperit pe Harry, acelasi lucru am facut cu mine. M-am ridicat si l-am tras de umar pe Harry. Umarul acela am uitat sa il acopar. I-am facut semt cu degetul iesit de sub peelrina ca e timpul sa plecam. Am luat felinarele si am luat-o la goana. Am iesit ca prin urechile acului. A trebuit sa ne aplecam si sa trecem pragul bibliotecii, pe sub bratul lui Filch.

Ne opriseram brusc in fata onei armuri inalte. Iesisem atat de grabit din biblioteca incat nu ne uitasem pe unde mergeam. Stiam ca se aflau niste armuri langa bucatarie, dar noi probabil eram cu cinci etaje mai sus.

-Mi-ati spus sa va spun fara intarziere, domnule profesor, daca umbla cineva noapte prin biblioteca si va asigur ca a fost cineva in sectorul interzis!

Am simtit cum imi piere sangele din obraji. Iar acum ca telepatia noastra a ajuns la un alt nivel puteam simti cum ii ingheta sangele in vene lui Harry. Oriunde ar fi fost, probabil ca Flich cunostea vreun srum mai scurt, fiindca vocea i se auzea tot mai aproape. Spre groaza mea si al lui Harry am auzit ca vorbea cu Plesneala.

-In sectorul interzis? Ei bine, n-are cum sa fi ajuns foarte departe, il gasim noi.

Am ramas intapeniti locului, cand Flich si Plesneala aparura dupa colt. Nu aveau cum sa ne vada, desigur, dar coridorul era ingust si, daca se apropiau, dadedau peste noi, fiindca pelerina nu ne facea si imateriali.

Ne-am retras cu spatele, cu multa atentie. Am vazut in stanga mea o usa deschisa. L-am prins pe Harry de mana si l-am tras acolo. NE-am tinut respiratia si, spre marea noastra bucurie, am reusit sa ramanem neobservati. Trecura chiar prin dreptul nostru, care abia mai puteam respira, si in scurt timp pasii  li se pierdura pe coridor. Aabia dupa cateva secunde, am putut sa cercetez camera in care ne aflam. Parea o fosta sala de clasa, nefolosita demult. Se vedeau umbre negre de banci si scaune ingramadite la perete, un cos de hartii rasturnat si ceva infata altui perete, ceva care nu avea ce sa caute acolo, care parea sa fi fost pus ca sa nu stea in drum.

Era o oglinda splendida, pana i tavan, cu rama aurie si care se sprijinea pe doua picioare terminate cu gheare. Avea si o inscriptie in partea de sus :Erised stra ehru oyt ube cafru oyt on woshi.

Acum, ca ne mai trecuse spaima, dupa ce pasii lui Flich si Plesneala se pierdusera pe coridor, eu si Harry ne apropiam de oglinda si ne uitam in ea. Dar nici de data asta nu am vazut o reflexie in ea. Ne-am apropiat si mai tare.

De data asta a trebuit sa ne acoperim gura cu mana, ca sa ne inabusim strigatul. M-am uitat la Harry, era la fel de uimit ca si mine. De data asta, inima imi batea chiar mai tare ca atunci cand cartea scoase acel tipat. M-am rasucit ca sa ma uit in spate. In oglinda nu era numai imaginea mea, ci se vedeau mai multi oameni care stateau chiar in apatele meu si al lui Harry.

Dar camera era goala. Incet, m-am intors iar spre oglinda. Da, era imaginea mea, livida de spaima, iar in spatele meu erau doisprezece oameni. Am privit iar peste umar, dar in camera nu era absolut nimeni, inafara de mine si de Harry.

In spatele meu se afla o femeie care zambea amabil si facea cu mana. Am intins mana in spate si am pipait aerul. Daca ar fi fost acolo, as fi simtit-o… Dar nu am simtit nimic. Oamenii existau doar in oglind.

Harry era si el mirat. Se uita in stanga-dreapta dar primi de fiecare data acelasi rezultat ca al meu. Nimic.

Era o femeie frumoasa, bruneta, ,,Are ochii ca ai mei” am spus eu si Harry catre femeile care ne tinea mana pe umar. M-am mai apropiat inca un pic de oglinda. ,, De un albastru deschis, cu aceeasi forma”. Insa Harry gandi altceva: ,, De un verde deschis, aceeasi marime”

Am observat ca femeile plangeau. Zambeau, ce-i drept, dar ochii le inotau in lacrimi. Langa ei stateau doi barbati bruneti, inalti si subtiri.Ambii le prinsera dragastos pe femei pe dupa umeri. Ambii purtau ochelari, iar parul celui de langa Harry era foarte aspru si zbarlit. Insa celui de langa mine era cat-de-cat aranjat. Nu foarte mult dar era binisor. Parul femeii de langa mine arata exact ca al meu. Lung, brunet, ondulat si bogat in volum. Dar ca si grosime a parului semana cu a barbatului de langa mine.

Eu si Harry ne-am apropiat atat de apropae de oglinda incat apropae ca o atingeam cu nasul.

-Mama? am soptit amandoi. Tata?

Ei ne priveau doar si zambeau. Incetisor, i-am privit inapoi si pe ceilalti, rand pe rand, si am vazut si alte perechi de ochi albastrii iar in partea lui Hahhri perechi de ochi verzi, ca si ai nostrii, alte nasuri ca ale noastre. Era acolo chiar si un batranel care avea genunchiii la fel de ascutiti ca ai lui Harry. Ne vedeam familia pentru prima oara in viata.

Toti  ne priveau zambind si ne faceau cu mana. Amandoi mangaiam suprafata oglinzii, ca si cum am fi sperat sa intram in ea si sa ajungem langa familia noastra. Simteam ceva ciudat, un amestec de cucurie si de mare tristete.

Nu as fi putut spune cat timp am stat in fata acelei oglinzi. Imaginile nu dispareau, iar noi le tot priveam vrajiti, pana cand un zgomot indepartat ne-a adus la realitate. Nu puteam sa ramanem acolo, trebuia sa ne intoarcem in dormitor. M-am desprins greu de ochii mamei mele, dupa care am soptit ,, O sa ne  intoarcem, promitem.” si iesiram din incapere.

***

-Ar fi trebui sa ma trezesti pe mine, bombani Ron suparat.

-Lasa, mergem iar la noapte, vreau sa-ti arat si tie oglinda.

-Dar numai tu vrei sa i-o arati, eu nu vreau? bombani Harry putin indignat.

M-am dus li l-am luat dupa umeri

-Ba da, si tu vrei doar ca acum eu vorbesc asa ca ciocu-mic.

-Vrau si eu sa va cunosc intreaga familie, zise Ron

-Exact asta vom face diseara, spuse Harry.

-Pacat ca nu l-ati gasit la Flamel. Hai, luati niste sunca sau altceva, de ce nu mancati?

Eram prea obositi ca sa inghitim ceva. Si eram si prea emotionati. NE-am vazut parintii si uram sa ii vedem si in seara urmatoare.

Azi  aveam ore pana la 3! Ce rusine. Dar totul era mai linistit acum. Toti elevii de la Cercetasi erau foarte multumiti de faptul ca noi am castigat. Domnul si doamna Weasley se duceau in Romania ca sa il viziteze pe Charlie, fratele cel mare a lui  ron si al gemenilor. Ei erau bucurosi ca scapau de gura parintilor cateva zile.

Prima ora era cea de Potiuni. Plesneala ne tinea din nou predica. Ca deobicei. Eu eram cu capul in nori dar nu dupa vreun baiat ci dupa altceva. Chestia de aseara a fost minunata si se va intampla din nou. Am observat ca Plesneala se uita la mine si la Harry cam mult azi. Poate o fi din faptul ca …am fost undeva unde nu trebuia aseara.

***

-Am inghetat, se planse Ron, hai sa lasam tptul balta si sa ne intoarcem.

-Nu, am soptit eu. Sunt sigura ca e pe aici, pe undeva.

Am trecut pe langa o fantoma care trecea in sens invers. In rest nimic.

-E aici am gasit-o.

Deschisesem usa. Harry iesi de sub pelerina si la fel facusi si eu. Am fugit pana la oglinda si imaginea de aseara se reflecta din nou.

-Ii vezi? ma intreba Harry.

-Da, dar tu?

-Da, si eu. Dar tu Ron ii vezi?

-Eu nu vad nimic, se bosumfla Ron.

-Uita-te mai bine…Sunt o multime…

-Nu =va vad decat pe voi doi.

-Privesate mai cu atentie, sta unde stau eu.

Harry se dadu la o parte, ca sa-i faca loc lui Ron, dar acum nici el nu-si mai vedeam familia. In oglinda era doar imaginea lui Ron, in pijama!

Ron, in schib, ramase prostit si se holba la imaginea din oglinda.

-Ia te uita! facu el mirat.

-CE, iti vezi si tu familia in jurul tau? l-am intrebat eu putin interesata.

-NU, sunt singur, dat sunt diferit…Parca sunt mai in varsta si sunt…Premiantul Scolii!

Am pufnit la auzul acestui lucru, Ron premiantul scolii, asta-i buna.

-CE esti?!

-Sunt…Am o insigna, ca Bill…Si tin in mana Cupa Caselor si Cupe la vajhat…si sunt Capitan la vajhat!

Ron isi lua cu greu ochii de la acea imagine superbasi il privi pe Harry emotionat .

-Crazi ca oglinda arata viitorul?

-Cum asa? Ai nostrii sunt morti, zise Harry. Stai sa ma mai uiat o data…

-Te-ai uitat destul aseara, mai lasa-ma si pe mine putin!

-Tu te vezi tinand cupa, ce e asa grozav?Eu vreau sa imi vad familia.

-Nu ma impinge…

-Terminati baieti, ce naiba…

Un zgomot pe coridor puse capat ..micii” dispute. Nu ne-am dat seama ca vorbeam in gura mare.

-Repede!

Ron arunca pelerinele peste noi, chiar in clipa in care ochii stralucitori ai Doamnei Norris se rotira in jurul camerei. Ron si Harry inlemnira, eu incercam sa imi conttrolez respiratia, toti trei ne gandeam la acelasi lucru: oare mantia aveam acelasi efesct acupra pisicilor? Dupa un timp care ne paruse un veac, pisica se intoarse si pleca.

-Haideti sa ne grabim. Pariez ca s-a dus sa-l cheme pe Flich, ne-a auzit vorbimnd…

Toti trei am parasit camera cu oglind cu gandul ca ne vom intoarce.

***

-Zucam sah Emily?

-Nu am chef Ron, dar poti sa il rogi pe Harry.

-Vrei sa jucam sah. Harry?

-Nu.

-Hai sa-i gacem o vizita lui Hagrid, mai propuse Ron.

-Nu…du-te tu, daca vrei…

-Stiu la ce va ganditi. Oglinda. Dar nu va mai duceti la noapte/

-De ce?

-Nu stiu, dar am o presimtire… Si oricum, de-abia ati scapat de Flich ultimele dati. El, Plesneala si Doamna Norris batuie pe coridor noapte intreaga. Daca daramati ceva si faceti zgomot?
-Parca ai fi Hermione.

-Vorbesc serios. Nu va Duce-ti!

Dar noi doi aveam un singur gand, sa ne postam iar in fata oglinzii, si Ron n-avea cum sa ne opreasca.

***

In cea de a treia noapte, am gasit drumul; mult mai usor. Mergeam mult mai repede decat ar fi trebuit si stiam ca facem zgomot, dar nu am intalnit pe nimeni.

Si iata-i di nou, pe mama si pe tata. Zambind din oglinda. Unul dintre bunici ma saluta vesel. DE datta asta nu m-am mai uitat la familia lui Harry ci doar la a mea.M-am asezat pe podea, in fata oglinzii. Nu era nimeni care sa ma opreasca sa stau acolo toata noaptea, cu familia mea. Absolut nimeni.

In afara de…

-Ei, v-ati intors Emily, Harry?

Am simtit ca imi ingheata sangele in vine. M-am intors si in spatele meu, stand pe unul dintre scaunele ingramadite la perete, era chiar profesorul Albus Bumbledore. Probabil ca trecuse pe langa noi, dar nu l-am vazut, atat de nerabdatori cat am fost ca sa ajunmgem aici.

-NE scuzati, domnule profesor, nu v-am vazut.

-E ciudat ca, de cand ati devenit invizibil, nu vedeti mai departe de lungul nasului, zise domnul Albus Bumbledore si noi am rasuflat usurati, vazandu-l ca zambeste.

-Deci, facu Albus Dumbledore, asezandu-se pe jos, intre mine si Harry, si voi, ca mii de alti elevi, inaintea voastra ati descoperit deliciile Oglinzii lui Erised.

-Nu stiam ca se numeste asa, domnule…

-Dar sper ca v-ati dat seama pana acum ce face.

-Pai noua ne arata familia…

-La amandoi deaodata….

-DA…. de ce?

-Ei bine ea nu obisnuieste sa arate la doi dorintele deodata ci pe rand. Cred ca se datoreaza faptului ca amandoi aveati aceeasi dorinta.

-Da poate.

-Si daca sunt corect lui Ron ii arata ca este capitanul Echipe de vajhat.

-Cum de stiti? intreba Harry.

-Eu nu am nevoie de o pelerina ca sa ma fac invizibil, zise Dumbledore cu blandete. Puteti sa imi spuneti ce credeti ca ne arata noua, tuturor, aceasta oglinda fermecata?

-Amandoi am plecat capul si am clatinat di cap.

-Atunci, hai sa va explic eu. Cel mai fericit om de pe pamant va putea folosi oglinda asta, ca pe orice alta oglinda, adica se va uita in ea si se va vedea asa cum e. V-ati lamuri?

Am cazut putin pe ganduri, dar am zis in cor:

-NE arata tot ce ne dorim mai mult…sau ce vrem sa aflam!

-DA…ma bucur ca puteti convorbi in minte….

-Dar de unde stiti si asta?

-Mai intrebi, ne raspunse el. EI bine da si nu. NE arata numai cea mai ascunsa, cea mai arzatoare dorinta a noastra. Voi, care nu v-ati cunoscut familia niciodata, ii puteti vedea acum pe toti, adunati in jurul vostru. Cu toate astea oglinda nu ne da nici adevar, nici cunoastere. Multi au cazut in extaz dupa ce au vazut in ea, altii au innebunit, nestiind ce vedeau era sau va fi adevarat.

Oglinda o sa fie mutata in alta parte de maine si va rog sa n-o mai cautati. Daca vreodata veti da, totusi de ea din intamplare, acum sunteti pregatiti, stiti la ce sa va asteptati. Nu trebuie sa ne hranim doar cu visuri, trebuie sa si traim cu adevarat, nu uitati lucrul acesta. Acum, punet-va pelerina minunata si la culcare.

Harry ma ajuta sa ma ridic in picioare.

-Domnule profesor, zise Harry, pot sa va intreb ceva?

-Sigur ca da, zambi Albus Diumbledore. Asta ati facut si pana acum. Mai puteti totusi fiecare sa imi puneti o intrebare.

-CE vedeti dumneavoastra, cand va uitati in oglinda? am spus noi in cor.

-Eu? Pai. ma vad cu o pereche de ciorapi de lana, caldurosi

Ne holbam la el ca la felul cinci.

-Da, ca va mirati? Nimeni nu poate spune ca are destule sosete, zambi domnul Albus Dumbledore. Uite, a venit Craciunul asta, a trecut, si nimeni nu mi-a facut si mie cadou o pereche de sosete de lana. Toti mi-au dat carti.

De-abia cand am ajuns in dormitor, am intrat in capul lui Harry si i-am spus ca profesorul Albus Dumbledore nu fusese tocmai sincer. ,,Ei, asta e”, i-am zis eu. ,,Ce intrebare i-am spus si noi….prea personala…”

Dar oglinda ca fi mutata asa ca noptile vor fi mai linistite dar putin mai triste…