Capitolul 14-Nicolas Flamel

CAPITOLUL  XIV. NICOLAS FLAMEL

 

Au trecut multe zile de cand Albus Dumbledore ne-a zis sa nu mai umblam in cautarea Oglinzii lui Erised, dar nu ne este deloc usor. Dupa 10 in care nu ti-ai vazut niciodata parintii si sa traiesti in minciuna toti acesti ani, ajungi sa ii vezi intr-o oglinda fermecata si sa te intrebi de ce oare nu ti sa zis purul adevar. In fine, dupa aceste zile indelungate am ajuns sa avem amandoi cosmaruri. Fie ca le avem in acelasi timp, fie cala diferente de o zi doua, dar le avem.

Cel mai rau este atunci cand vreau sa intru in mintea lui Harry iar el are un cosmar. Cosmarul lui in acel moment se dubleaa deoarece eu i incarc in plus mintea cu sosirea mea neanuntata, dar in acelasi timp imi ingrozesc subconstientul cu groaznicele lui cosmaruri. Nu-i de ajuns ca le am si eu, mai trebuie sa le vad si pe ale altora. Iata un mare dezavantaj in toata povestea asta cu telepatia. Pot sa spun ca sunt un pic ingrijorata deoarece Harry a avut cam aceleasi cosmaruri ca si mine si pot sa zic ca au fost destul de ciudate. Eu am visat ca parintii mei dispareau chiar sub ochii mei printr-un fulger verde-smarald iar cineva rade diabolic in spatele meu, dar cand ma intorc ca sa aflu cine este defapt ajung sa ma intorc, dar nu vad decat o persoana neagra, de parca ar fi fost umbra unei persoane insa foarte reala. Mai e un lucru de precizat. Faptul ca visele noastre se completeaza unul pe celalat, de exemplu daca in visul intreg este vorbe despre o campie intinsa cu multe animale care pasc pe ea, cu un rau cristalin si cu un sunet foarte duios, cu munti cat trolii si lati ca 50 de elefanti, iar pe cap se afla 2 persoane care incearca sa imortalizeze acest peisaj, unul prin fotograferea lui altul prin pictarea lui pe panza, este posibilitatea ca eu sa visej intreg peisajul dar fara animale si oameni, doar muntii, apa si campia iar restul sa viseze Harry, atunci fie ca vrem fie ca nu mitile noastre interactioneaza intre ele. Cateodata se intampla sa nu intre o minte in cealalta, dar atunci visul pentru unul dintre noi devine destul de grotesc. Cum ar fi sa vad in fata ochilor sau defapt in mintea mea niste oi care plutesc in aerul negru, doi oameni incercand sa imortalizeze ceva ce nu exista. Am obseravt ca noi nu putem visa de exemplu un peisaj comlept de ilda eu sa visej doar campia cu oile si raul iar Harry sa viseze ca este in preajma mutilor cu cei doi oamnei langa el care pozeaza sau picteaza muntii.

In orice caz, mintile noastre sunt destul de ciuate, dar motivul pentru care noi am dat accidental de oglinda a fost faptul ca am cautat informatii despre Nicolas Flamel, indiferent cine e sau nu vreau sa dau de niste informatii despre el.

-Vedeti, a zis Ron cu un aer de profesor, stiam eu ca asa se va intampla. Mai bine castigi daca il asculti pe Dumbledore. Uite! zice el, deja oglinda asta va innebunit de tot.

Hermione este destul de ingrijorata, fiind o prietena extraordinara nu ii prea convine faptul ca noi am bantuit desutul de mult in castel pe la miezul noptii, asa ca vine si ne tine o prelegere cu care ea ar vrea sa ne certe, de parca ea ar fi fost ceva parinte ssau profesor:

-Nu stiu cum sa va spun, dar nu cred ca este o idee buna sa tot iesiti pe coridoare la ore din astea tarzii, nu uitati ce ne-a zis si profesorul Dumbledore, coridorl de la etajul rei este inchis, de ce credeti ca ne-a zis asta, de drag ce ii este, putea foarte bine sa il puna pe Flitch sa ne zica asta…

-Defapt, o intrerupe Ron, cred ca ne-a spus el asta deoarece el vorbea in momentul acele, zicea el razand impreuna cu Harry, eu eram putin mai serioasa insa nu mai era mult si explodam si eu de ras, nu neaparat pentru faptul ca Ron a intrerupt-o ci pentru faptul ca Hermione avea o mutra atat de serioasa cee ce te facea za razi cu lacrimi.

-Ha ha ha, foarte amuzant, replica Hermione u un aer dezgustat, daca nu ai fi pierdut timp cu remarcile tale prostesti ti-ai fi dat seama de ceea ce am vrut sa zic. M-am referit la faptul si defapt la gravitate problemei. Sa ajungi sa iti zica directorul ceva despre un  culoar si sa iti zica ca nu trebuie sa treci pe acolo daca mai vrei sa traiesti, e ceva destul de grav.

-Aaa..Harry.

-Da Emily.

– Sti cine arbitreaza meciul nostru cu cei de la Viperini?

-Nu, cu cine?

-Ia ghici, cu Plesneala.

In acel moment am vazut cum pe fata lui Harry se asternu un nor negru de parca i-ar fi cazut ceru i cap.

-CU CINE?! Da de cand ma rog eu frumos arbitreaza meciul Snape? Se stie clar ca nu va arbitra corect!

-Faceti bine si incercati sa nu jucati! Cine stie ce vraji va pune pe voi doi, iar unele dintre ele pot fi chiar fatale.

-Da fatale pe saracie! Hai Hermione termina fa bine, ii zice Ron cu un aer de parca s-ar fi saturat. Doar nu crezi ca vrea sa ii omoare, mai ales intr-un meci de vajhat unde are sute de persoane in jurul sau. Hai ca asta e chiar culmea!

-Bine, gata! Nu ma interseaza de cine arbitreza sau nu!

-Da, ca de parca tu nu ai fii in meci!

-Gata am zis! Ai uitat de ce am umblat ca nebunii pe coridoare? Ca sa cautam informatii despre Nicolas Flamel.

-Ok, zice Harry, atunci hai sa mergem, de ce mai stam inca aici/

-Ok, hai.

Cand am ajuns in fata bibleotecii, toti mureau de ras, inafara de noi care nu stiam ce se intampla. Se pare ca Malfoy nu avea ce face si la facut de ras pe Neville. Hermione sari in ajutor sii desfacu picioarele invalcite ca o funda.

-Multumesc, zise Neville cu o mana pe fata din cauza lacrimilor.

-Cine ti-a facut asta?

-Malfoy, zic eu din spate. El are obiceiul sa isi data joc de toti.

-Are drepate? intreaba Harry.

-Da. Are dreptate. Mi-a zis ca nu are pe cine incerca vraja asta.

-Trebuie sa mergi si sa ii zici profesoarei Mcgonagall despre asta. Nu lasa sa continue asa. Asta va degenera dupa sine multe probleme.

-Nu, nu vreau sa ma duc, nu vreau sa imi fac si mai multe probleme.

-Trebuie sa il infrunti, spuse Ron. Nu lasa lucrrile asa cum sunt acum. Se va obisnui cu asta si nu te va mai lasa in pace deloc.

-Nu incepe si tu sa imi spui ca nu sunt destul de curajos sa fiu in grupa Cercetasilor, ok?

-Neville tu esti la fel de valorosi cat zece Cercetasi la un loc. Insa trebuie sa faci si ceva ca sa te aperi. Ok?

-Da, am sa merg, defapt chiar acum am sa merg.

-Ok .

-Uite Harry, stiu ca tu colectionezi asa ceva. Neville ii inmana o poza din cutiuta de broaste de ciocolata pe care o desfacuse.

-Multumesc, zise Harry cu ochii inlacrimati.

Cand l-am intrebat pe Harry de ce avea ochii inlacrimati, mi-a zis ca ii este chiar mila de Neville. Cat era el de plinut, dar avea o inima mare cat Universul tot. Si nu isi poate inchipui cum poat esa indure atat.

Cand citise pe poza, ii se marira ochii verde-smarald pe scrisul de pe spate.

-Acum stiu unde am citi despre Nicloas flamel.

-Unde? intrebaram toti iin cor.

 -Uite, aici.

Pe spatele pozei in forma de pentagon scria in felul urmator: ,, Profesorul Albus Dumbledore este faimos pentru faptul ca l-a invins pe crunul vrajitor Grindelwald in 1945, pentru descoperirea a douasprezece retete din sange de dragon si pentru cercetarilw lui de alchimie, impreuna cu partenerul sau, Nicolas Flamel.”

Hermione sari in picioare. Nu mai fusese atat de fericita de cand obtinuse notele pentru prima ei tema pentru acasa.

-Asteptati-ma, se repezi ea spre camera fetelor.

In timp cei Ron si Harry schimbara intre ei niste priviri de parca ar fi putut citi unul altuia gandurile, cineva inalt, cu parul bronz-maroniu se apropie de mine cu pasi marunti. Era imposibil sa nu il fi vazut.

-Ce faci Emily?

-Buna Edward. Bine ce sa fac. Auzi, nu stii niste chestii concrete despre Nicolas Flamel?

-Nu, chiar deloc. De ce?

-Nu conteaza, iti voi explica mai tarziu.

Simteam deja cum mana lui mergea incet pe langa talia mea, pana ce a ajuns in cealalta parte. Simteam zece mii de cutite care ma loveau in timp ce el punea mana pe mine. De fiecare data facea la fel. Cand imi punea mana in jurul taliei stiam ca vrea sa ma sarute , dar eu ii spusesem inainte de prima ,,iesire in public” sa nu faca asta, totusi eu eram cunoscuta de  toti vrajitorii din lume si nua veam chef sa aud ce se zice prin toata scoala. Nu era chestia ca nu mi-ar fi placut insa eram abia in primul an.

Hermione se intoarse cu o carte pe care abia o putea tine in mana.

-Uite, aici. Stiam eu! Stiam eu!

-Ce stiai? Intreba Ron.

-Uite ce scrie aici: ,, Nicolas Flamel este singurul care a obtinut pana acum piatra Filozofala.”

-Ce fel de piatra, intrebara Harry si Ron.

-Of, vai!  Mai cititi si voi. Uite aici, si ne impinse cartea ca sa citim.

,, Inca din antichitate, alchimia s-a preocupat sa obtina Piatra Filozofala, o substanta legendara, cu puteri uimitoare. Ea poate transforma orice metal in aur pur. Tot cu ea se poate obtine Elixirul Vietii, care il face nemuritor pe oricine il bea.

Au fost multe marturii de-a lungul secolelor, dar singura Piatra Filozofala care exista cu adevarat ii apartine lui Nicolas Flamel, eminentul alchimist, un mare iubitor de muzica de opera. Domnul flamel, care si-a serbat a sase sute saizeci si cincea aniversare anul trecut, duce o viata linistita la Devon, impreuna cu sotia lui, Pernelle ( sase sute cincizeci si opt de ani).

-Ei? Intreba nerabdatoare hermione dupa ce ne-am luat capul din carte.

-Si eu vreau sa traiesc atat, zice Ron cu un glas stins.

-Pun pariu ca stiu ce se afla in coridorul de la etajul 3, iar cainele ala de acolo pe crae l-am vazut  acum cateva nopti pazaste acel loc.

-Da, si eu cred la fel.

-Hai sa mergem, trebuie sa merg pana la Hagrid.

                                            ***

In drum spre hagrid am dat de cineva de care nu as fi vrut sa dau.

Era Snape care vorbea destul de ciudat cu Quirrell. Nu as fi crezut ca el poate fi asa de rau pana si cu un profesor. Saracul Quirrell statea cu genunchii indoiti, de parce era un elevcare luase un 2 si parintii cu aerul lor de superiori stateau si se gandeau cum sa il mustre mai tare. Era o imagine de pozat, zau asa.

-N-N-nu stiu d-de ce a-ai vrut sa ne i-i-intalnim a-aici, Se-Severus.

-Pai, ca sa fie mai…intim, il batjocori Plesneala. Elevii n-au de unde sa stie despe Piatra Filozofala, nu-i asa?

Ne aplecaram si mai mult. Quirrell bolboresea ceva. Plesneala il intrerupe nervos.

– Banuiesc va inca n-ai aflat cum putem trece de monstrul lui Hagrid…

– D-D-Dar…Se-Severus, e-eu…

– Nu cred ca ti-ar conveni sa ma ai ca dusman, Qiurrell, il repezi Snape, facand un pas catre el.

-D-Dar n-nu s-stiu ce v-vrei sa…

– Ba stii tu pre bine!

O bufnita scoase niste sunete prin apropiere si Harry aproape cazu din copacul in care se catarase ca sa vada mai bine. Se redresa repede, la timp sa sa-l auda pe Snape spunand:

– Micul tau…hocus-pocus…Astept!

-D-D-Dar n-n-nu…

– Bine, de ajuns pentru acum, dar in curand o sa mai avem o mica discutie si pana atunci ai face bine sa te hotarasti de parte cui esti!

Snape isi trase gluga pe cap si parasi poenita. Era aproape intuneric acum , dar eu si Harry il vazuram pe Qiurrell, tintuit locului, ca o stana de piatra.

-Deci, am avut dreptate, cauta piatra Filozofala si incearca sa-l atraga pe Quirrell de partea lui, ca sa-l ajute. Il intreaba daca a aflat cum poate trece de Fluffy si a spus ceva de un oarecare ,, hocup-pocus” pe care il poate face Quirell. Probabil ca inafara de Fluffy, Piatra mai e pazita si de farmece, blesteme, descnatece sau mai stiu eu ce. Probabil ca acestea au fost facute de  Quirrell si acum Snape incearca sa descopere antidotul.

-Vrei sa spui ca Piatra se afla in suguranta numai atata timp cat Quirell ii poate tine piept lui Snape? Intreba Hermione alarmata.

-Atunci, pana marti e furata, facu Ron.

-De ce pana marti?

-Atunci vine ceva inspectie, iar Snape va trebui a stea de paza pe coridorul de la etajul trei. Sigur va incerca sa eschida locul unde i ascunsa Piatra, iar dupa cum am vazut ca il amninta pe Quirrell sigur il va convinge sa ii dea antidotul sau sa il convinga pe Dumbledore sa ii dea un ajutor, adica pe Quirrell, am spus eu cu un aer serios.

-Atunci trebuie sa facem ceva, si repede.

-Dar ce?